Plante pentru iritații piele

Licheni

Mușchi de piatră / Lichen de piatră

Cetraria islandica

Muşchiul de piatră, cunoscut şi sub denumirea de “lichen islandez” sau “muşchi de munte”, este un organism vegetal special, aparţinând grupului lichenilor, o formă de viaţă rezultată din simbioza dintre o algă şi o ciupercă. Deşi este numit popular “muşchi”, din punct de vedere biologic nu este un muşchi propriu-zis, ci un lichen. Este utilizat de secole în medicină tradiţională europeană, considerată una dintre cele mai valoroase plante pentru afecţiuni respiratorii şi digestive. Specia face parte fin familia Parmeliaceae şi este răspândită în regiunile reci şi temperate ale emisferei nordice, fiind întâlnită frecvent în zonele montane, tundră şi regiuni nordice.Lichenul islandez are un aspect caracteristic tufos şi ramificat, cu un tal (corpu vegetativ al lichenului) format din lame înguste şi lobate.Are o înălţime de 5 – 15 cm. Talul este format din loburi plate, ramificate, cu margini ondulate. Are o culoare verde-oliv, brun-verzui sau brun-rosiatic. Faţa inferioară este adesea mai deschisă la culoare. Are o textură elastică când este umed şi fragilă când este uscat.O particularitate importantă a lichenilor este capacitatea lor de a absorbi apă şi nutrienţi direct din atmosferă, fără rădăcini. Din acest motiv, ei sunt consideraţi indicatori biologici ai calităţii aerului, deoarce cresc doar în zone cu poluare foarte redusă.

Antibacteriene Antiinflamatoare Digestive +4

Vezi detalii

Promovat

Plante erbacee

Mușețel

Matricaria chamomilla

Mușețelul (Matricaria chamomilla), cunoscut popular și sub numele de romaniță, este o plantă erbacee anuală din familia Asteraceae, care poate atinge o înălțime de până la 50 cm. Este recunoscută ușor după florile sale mici, asemănătoare margaretelor, cu petale albe și centru galben intens, conic și bombat. Frunzele sunt fine, penat-sectate și de culoare verde deschis, emanând un parfum caracteristic dulce-aromat atunci când sunt zdrobite.

Analgezice Antiinflamatoare Antioxidante +4

Vezi detalii

Cereală anuală

Ovăz

Avena sativa

Ovăzul este o cereală anuală din familia Poaceae, cunoscută atât ca aliment, cât și ca plantă medicinală. Se remarcă prin tulpina sa subțire, înaltă de 50–120 cm, frunzele înguste și paniculul lax de flori care formează boabele de ovăz. Dincolo de importanța sa nutritivă, în fitoterapie se folosesc părțile aeriene verzi (Avena sativa herba) și semințele (Avena sativa semen). Planta verde, recoltată în faza „lăptoasă”, este considerată un tonic nervos excepțional, un remediu al echilibrului hormonal și o plantă-cheie pentru pielea iritată și sistemul cardiovascular.

Adaptogene Antiinflamatoare Antispastice +7

Vezi detalii

Ferigă

Părul lui Venus

Adiantum capillus-veneris

Părul lui Venus este o ferigă delicată din familia Pteridaceae, apreciatata atât ornamental cât şi medicinal, încă din antichitate. Numele său provine din latinescul “capillus Veneris” (care se traduce – “părul zeiţei Venus”), refeire la aspectul fin şi mătăsos al frunzelor şi la peţiolul (parte a frunzei care susţine limbul şi care se prinde de tulpină) subţire, negru, asemănător firului de păr.Are un rizom scurt, târâtor. Frunzele au 15-40 cm lungime, divizate în numeroase segmente mici, semicirculare, de culoare verde-deschis. Sporangii (organ în formă de săculeţ în care se dezvoltă sporii) sunt situaţi pe marginea segmentelor.

Antiinflamatoare Depurative Diuretice +3

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Pelin

Astremisia Absinthium

Pelinul este o plantă perenă erbacee din familia Asteraceae, care crește spontan sau este cultivată pe terenuri nisipoase, însorite sau ruderale. Planta atinge de regulă între 60 și 120 cm înălțime. Are tulpina erectă, uneori lignificată la bază, și frunze penat-sectate, cu faţa de un verde cenușiu-verzui și spatele argintiu-pufos, acoperit cu peri fini. Florile sunt mici, galben-pal sau gălbui-deschis, dispuse în panicule, iar fructul este o achenă mica. Înflorește de obicei între iulie şi septembrie. Gustul și mirosul plantei sunt foarte amare și aromatice, semn distinctiv ce reflectă prezența de compuși amari și uleiuri volatile.Este important de știut că pelinul (numit și „pelin alb”) nu este același lucru cu pelinul negru (Artemisia vulgaris), deși ambele poartă în popor numele de „pelin”. Pelinul clasic (A. absinthium) se recunoaște ușor prin frunzele mult mai argintii și puternic aromatice, în timp ce pelinul negru are frunze mai verzi pe fața superioară și doar alb-tomoase pe dos, cu aromă mai slab amară. De aceea, în practici medicinale și tradiționale, identificarea corectă este esențială, deoarece compoziția fitochimică și potența terapeutică sunt diferite.

Antifungice Antimicrobiene Antiparazitare +7

Vezi detalii

Plante erbacee

Pelin Negru

Artemisia vulgaris

Pelinul negru, cunoscut și sub numele popular de Iarba Sfântului Ioan sau Pelin comun, este o plantă perenă erbacee din familia Asteraceae, întâlnită frecvent în flora spontană din întreaga Europă și în România. Prezintă o tulpină erectă, înaltă între 50–150 cm, de culoare roșcat-închis, acoperită cu peri fini. Frunzele sunt penat-sectate, verde închis pe partea superioară și argintii pe partea inferioară, datorită stratului de perișori care conferă plantei un aspect distinct. Inflorescențele sunt formate din capitule mici, galben-verzui spre brun-roșiatic, grupate în panicule dense ce apar vara până toamna. Deși adesea confundat cu pelinul clasic (Artemisia absinthium), datorită numelui și mirosului asemănător, Pelinul negru este o specie diferită, cu efecte terapeutice mai blânde și o utilizare tradițională predominant legată de sănătatea femeii și echilibrul sistemului nervos. Este o plantă sacră în multe tradiții europene, asociată cu protecția energetică, visarea lucidă, ritualurile de trecere, și conectare cu intuiția.

Antialergice Antiinflamatoare Antispastice +7

Vezi detalii

Plante erbacee

Slăbănog

Impatiens balfourii

Slăbănogul este o plantă erbacee anuală, originară din Himalaya, introdusă în Europa ca plantă ornamentală, dar răspândită spontan în zone umede, umbroase sau parțial umbrite. Aparține familiei Balsaminaceae și este înrudită cu Impatiens noli-tangere (slăbănogul autohton). Se remarcă prin florile sale delicate, roz-liliachii, cu un pinten curbat în partea posterioară și petale bilobate care amintesc de forma unei orchidee miniaturale. Tulpina este suculentă, translucid-verzuie, ramificată, iar frunzele sunt lanceolate, fine, cu margini slab zimțate. Un aspect spectaculos, specific genului Impatiens, este dehiscența explozivă a capsulelor mature: la cea mai mică atingere, semințele sunt proiectate în aer – de unde și denumirea populară de „balsamină săltăreață”. Planta este apreciată în remedii doar pentru uz extern, similar speciei Impatiens glandulifera, datorită compușilor iritanți.

Antifungice Antiinflamatoare Antimicrobiene +4

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Sparanghel

Asparagus officinalis

Sparanghelul este o plantă perenă din familia Asparagaceae, cunoscută atât ca aliment rafinat, cât și ca remediu medicinal cu tradiție. Planta dezvoltă rădăcini tuberizate, viguroase, ce conțin rezerve nutritive, din care pornesc primăvara lăstari carnosi — partea comestibilă și terapeutică. Pe măsură ce cresc, lăstarii se transformă în tulpini înalte, până la 1–1,5 metri, cu ramificații fine, asemănătoare frunzelor, numite cladodii. Florile sunt mici, galben-verzui, urmate de bace roșii toxice, ce conțin semințe negre. Sparanghelul este cunoscut din antichitate pentru proprietățile sale diuretice și detoxifiante, fiind menționat încă din scrierile egiptene, romane și grecești.

Antiinflamatoare Antioxidante Depurative +4

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Ștevia de munte

Astrantia major

Ștevia de munte este o plantă perenă din familia Apiaceae, frecvent întâlnită în zonele montane europene. Morfologic, se prezintă ca o plantă de 30–70 cm înălțime, cu frunze palmate, adânc divizate, și inflorescențe stelate, alb-rozalii, înconjurate de bractei rigide asemănătoare unor petale. Florile formează mici „umbreluțe”, ceea ce îi conferă un aspect delicat, ușor de recunoscut în flora montană. Rădăcina plantei este groasă, aromată, considerată partea cu valoare medicinală principală. Spre deosebire de Rumex alpinus (numit popular tot „ștevia de munte” în unele regiuni, dar aparținând unei alte familii și având frunze mari comestibile), Astrantia major nu este o plantă alimentară, ci preponderent medicinală, apreciată tradițional pentru proprietățile ei tonice, digestive și expectorante.

Antiinflamatoare Antioxidante Antiseptice +10

Vezi detalii