Sari la conținut

Plante pentru acnee

Enciclopedia completa de plante medicinale asociate acestei afectiuni, cu proprietati, beneficii si moduri de utilizare.

31 plante gasite · pagina 2 din 4

Plante erbacee perene

Creson de apă

Nasturitum officinale

Cresonul de apă, cunoscut şi sub numele de năsturel sau brâncuță este o plantă erbacee perenă, acvatică sau semiacvatică, aparţinând familiei Brassicaceae (familia din care fac parte varza şi muştarul). Este una dintre cele mai vechi plante alimentare şi medicinale cultivate de om, fiind utilizată încă din Antichitate pentru proprietăţile sale tonice şi detoxifiante.Planta are tulpini târâtoare sau plutitoare, care pot atinge 30-90cm lungime. Tulpinile sunt cilindrice, fragile, suculente şi adesea se ramifică abundent, formând colonii dense în apele puţin adânci.Frunzele sunt compuse imparipenate, cu 3-9 foliole rotunjite sau ovale. Foliolele terminale sunt mai mari decât cele laterale. Suprafaţa frunzelor este netedă şi lucioasă, de culoare verde intens.Florile sunt mici, albe, cu 4 petale, dispuse în cruce (caracteristica specifică familiei Brassicaceae). Ele sunt grupate în inflorescenţe terminale numire raceme.Fructul este o silicvă alungită care conţine multe seminţe mici.Are un gust uşor picant şi aromat, asemănător cu cel al ridichilor sau al mustarului, datorită prezenţei comusilor sulfuraţi specifici plantelor crucifere.

Antianemice Antiinflamatoare Antimicrobiene +6

Plante erbacee perene

Echinaceea

Echinacea purpurea

Echinaceea este o plantă erbacee perenă, originară din America de Nord, unde era folosită de triburi indigene pentru vindecarea rănilor şi infecţiilor. Face parte din familia Asteraceae şi este astăzi cultivată pe scară largă în întreaga lume pentru proprietăţile sale imunostimulatoare. Planta are o tuplina erecta, puternică, ce poate atinge 60-120cm, frunze lanceolate sau ovale, verzi-intens şi flori mari, în formă de con, cu petale roz-purpurii sau albe, dispuse radial. Conul central este spinos şi brun-portocaliu, asemănător unui arici, de unde şi numele (echinos=arici, în greacă)

Antibacteriene Antiinflamatoare Antioxidante +4
Gălbenele Promovat

Plante anuale

Gălbenele

Calendula officinalis

4.0 (1 recenzie)

Gălbenelele (Calendula officinalis) sunt plante erbacee anuale din familia Asteraceae, originare din regiunile mediteraneene, dar cultivate pe scară largă în întreaga lume. Pot atinge o înălțime de până la 60 cm și sunt renumite pentru florile lor viu colorate, galben-portocalii, în formă de margaretă. Frunzele sunt lanceolate, ușor păroase și de culoare verde închis.Gălbenelele sunt cunoscute pentru capacitatea lor remarcabilă de vindecare a rănilor și regenerare a pielii. În cosmetică, gălbenelele sunt folosite în creme și unguente datorită efectelor lor cicatrizante și hidratante. 

Antifungice Antiinflamatoare Antimicrobiene +3

Plante anuale

Hașmățuchi

Anthriscus cerefolium

Hasmaţuchiul, cunoscut şi sub denumirile populare de “cervil”, “pătrunjel franţuzesc” sau “cerefoliu”, este o plantă erbacee anuală din familia Apiaceae (Umbelliferae), aceeaşi familie botanică din care fac parte pătrunjelul, morcovul, mărarul şi ţelină.Originar din Europa de Sud-Est şi regiunea Caucazului, planta s-a răspândit în întreaga Europă şi ulterior în alte regiuni ale lumii, fiind cultivată atât ca plantă aromatică culinară, cât şi că plantă medicinală.Are un aspect delicat şi elegant, asemănător cu pătrunjelul, însă frunzele sunt mai fine şi mai parfumate. Are o aromă subtilă, uşor dulgeagă, cu note ce amintesc de anason şi pătrunjel, ceea ce o face foarte apreciată în gastronomie.Tulpina este subţire, cilindrică, ramificată, cu înălţimea cuprinsă între 30 – 70cm.Frunzele sunt fin divizate, penate, de culoare verde deschis, foarte aromate. Textura lor este moale şi delicată.Florile sunt mici, albe, dispuse în inflorescenţe de tip umbela, caracteristice familiei Apiaceae.Fructele sunt mici, alungite, asemănătoare unor seminţe subţiri, de culoare brună.Un risc important în timpul recoltării este confuzia cu plante toxice din aceeaşi familie, precum unele specii de cucută. Identificarea corectă este esenţială. 

Antiinflamatoare Antioxidante Calmante +5

Arbori

Lămâie

Citrus limon

Lămâiul este un arbore fructifer veșnic verde, din familia Rutaceae, care poate ajunge la 3–6 metri înălțime. Are frunze lucioase, de culoare verde închis, și flori albe, intens parfumate. Fructele, lămâile, sunt galbene, ovale, cu coajă groasă și aromată, bogate în uleiuri esențiale. Pulpa suculentă are gust acru datorită conținutului ridicat de acid citric. Originar din Asia de Sud-Est, lămâiul este astăzi cultivat pe scară largă în regiunile mediteraneene și subtropicale. 

Alcalinizant Antibacteriene Antiseptice +7

Plante erbacee perene

Lavanda

Lavandula angustifolia

Lavanda, cunoscută şi sub denumirea de levănţică sau aurul mov al câmpurilor, este o plantă perenă din familia Lamiaceae. Originară din zona mediteraneană, lavanda este astăzi cultivată pe scară largă în Europa, dar şi pe alte continente, fiind apreciată pentru frumuseţea şi parfumul ei, cât şi pentru proprietăţile terapeutice. Planta formează tufe compacte, de 30-80cm înălţime, cu frunze înguste, liniare si lanceolate, verzi-argintii şi flori mici, tubulare, de culoare mov-violet, dispuse în spice dense şi parfumate. Aroma să caracteristică, dulce şi florala, este inconfundabilă şi extrem de apreciată în parfumerie, gastronomie şi fitoterapie.

Antidepresive Antiinflamatoare Antioxidante +8

Arbuști

Liliac de Vară

Buddleja davidii

Liliacul de vară, cunoscut şi sub numele de Buddleja sau arbustul fluturilor, este o plantă ornamentală perena, originară din Asia (în special China) şi aparţinând familiei Scrophulariaceae. A fost introdusă în Europa în secolul al 19-lea, unde a devenit populară datorită florilor sale spectaculoase, bogate în nectar, care atrag fluturii şi albinele. Arbustul poate atinge 2-3 metri înălţime, având ramuri arcuite, frunze lanceolate, verde-închis pe partea superioară şi argintii pe cea inferioară. Inflorescenţele sale, lungi de până la 30cm, formează ciorchini densi de flori mici, de obicei violet, roz sau albe, cu un parfum dulce, uşor amărui. Deşi este cunoscut în principal că planta decorativă, în medicină tradiţională chineză, este apreciată pentru proprietăţile sale terapeutice datorate compuşilor bioactivi prezenţi în frunze şi flori.

Antialergice Antiinflamatoare Antimicrobiene +7

Plante anuale

Limba-Mielului

Borago officinalis

Limba-mielului, cunoscută şi sub denumirile populare de “iarbă curajului” sau “borage” în literatura anglo-saxonă, este o plantă anuală din familia Boraginaceae, apreciată de secole atât pentru proprietăţile sale medicinale, cât şi pentru valoarea sa culinară. Originară din regiunea mediteraneană, s-a răspândit rapid în Europa şi în alte zone temperate ale globului, unde este cultivată sau creşte spontan.Planta poate atinge 30-80cm înălţime, având o tulpină erectă, ramificată, acoperită cu peri rigizi, care îi conferă un aspect uşor aspru la atingere. Frunzele sunt mari, ovale până la lanceolate, cu margini uşor ondulate şi o textură păroasă. Numele popular provine tocmai de la forma şi textura frunzelor, care amintesc de limba unui miel.Florile sunt elementul ce mai uşor de recunoscut: în formă de stea, de un albastru intens, uneori roz la începutul dezvoltării, devenind albastre pe măsură ce se maturizează. Acestea sunt bogate în nectar şi reprezintă o sursă importantă de hrană pentru polenizatori, în special pentru albine.

Adaptogene Antiinflamatoare Calmante +7

Plante erbacee

Lipicioasă

Galium aparine

Lipicioasa, numită popular și “aglică”, “turtea vacii” sau “iarba lipicioasă”, este o plantă erbacee anuală din familia Rubiaceae. Se recunoaște ușor datorită perișorilor mici, agățători, care o fac să se prindă de haine, piele și blana animalelor, exact ca un mic magnet vegetal. Tulpina sa este subțire, patrulateră, poate atinge 1–1,5 metri lungime, și se încolăcește peste alte plante. Frunzele sunt dispuse în verticile de câte 6–8, înguste, iar florile sunt mici, albe, aproape insesizabile, apărând în mai–iunie. Fructele sunt mici și globuloase, tot lipicioase. Deși trece adesea neobservată, lipicioasa este una dintre cele mai valoroase plante depurative și limfatice europene.

Antiinflamatoare Antimicrobiene Antispastice +8