Plante pentru acnee

Plante erbacee perene

Măcrişul Iepurelui

Oxalis acetosella

Măcrișul iepurelui este o plantă erbacee perenă, de talie mică, aparținând familiei Oxalidaceae. Ajunge la o înălţime de 10-15cm, având o tulpină subterană rizomatoasă. Este cunoscută pentru frunzele sale trifoliate, asemănătoare celor de trifoi, care se închid ușor în timpul nopții sau pe vreme ploioasă. Florile sunt delicate, albe, adesea străbătute de vinișoare violet-pal, cu 5 petale sudate împreună la bază, înflorind în perioada aprilie şi iunie. Fructul este o mică capsulă care eliberează semințele printr-un mecanism de auto-propulsie. Planta are un gust acrișor plăcut, asemănător cu cel al măcrișului comun, datorită acidului oxalic, de unde și denumirea sa științifică. În tradiția populară era considerată o „plantă a curățeniei interioare”, folosită pentru purificarea sângelui, răcorirea organismului și tratarea febrelor sau afecțiunilor hepatice. Însă, în fitoterapia modernă, nu mai este recomandată pentru uz intern, datorită cantităţii foarte ridicate de acid oxalic, care este un potenţial iritant renal (deşi are proprietăţi astringente)

Antiinflamatoare Antipiretice Antiseptice +5

Vezi detalii

Arbori

Mesteacăn Argintiu

Betula pendula

Mesteacănul argintiu, cunoscut și ca mesteacăn alb, este un arbore foios din familia Betulaceae, ușor de recunoscut după scoarța alb-argintie, exfoliantă, și ramurile subțiri, pendente. Poate atinge 20–30 m înălțime și are o coroană aerisită, elegantă. Frunzele sunt triunghiulare, cu margini dințate, de culoare verde-deschis, devenind galbene toamna. Florile sunt unisexuate, grupate în amenți (mâțișori): masculii apar primăvara devreme, iar femelele se dezvoltă ulterior în mici strobili care eliberează semințe aripate. În fitoterapie se folosesc frunzele, scoarța, mugurii și seva, fiecare având profil fitochimic și indicații specifice.

Analgezice Antiinflamatoare Antimicrobiene +6

Vezi detalii

Arbuști

Mielărea

Vitex agnus-castus

Mielărea este un arbust aromatic, originar din regiunile mediteraneene și Asia de Vest, aparținând familiei Lamiaceae. Poate atinge 2–5 metri înălțime, având tulpini subțiri, lemnoase și ramificate, cu frunze compuse, palmat-lobate, asemănătoare celor de cânepă, de culoare verde-cenușiu pe partea inferioară. Florile, delicate și parfumate, de culoare liliachie sau albastru-violet, apar vara (iunie–august), grupate în inflorescențe lungi și elegante. Fructele sunt mici, negre-violete, sferice, asemănătoare boabelor de piper — de aici și denumirea populară de „piperul călugărilor”. În trecut, planta era utilizată în mănăstiri pentru temperarea instinctelor sexuale, dar în fitoterapia modernă este considerată una dintre cele mai valoroase plante pentru reglarea sistemului endocrin feminin și echilibrarea ciclului menstrual.

Antiandrogenice Antiinflamatoare Antispastice +5

Vezi detalii

Plante erbacee

Morcov

Daucus carota subsp. sativus

Morcovul este o plantă bienală din familia Apiaceae (Umbelliferae), cultivată în principal pentru rădăcina să tuberizată, alungită, de culoare portocalie intensă datorită conținutului ridicat de betacaroten. Tulpina este erectă, ramificată, şi ajunge la 30-120cm înălţime (în al doilea an). Frunzele sunt verzi, penate, cu aspect fin divizat. Florile subt albe, dispuse în umbrele compuse. Uneori floarea centrală este violacee (caracteristic pentru morcovul sălbatic). Fructele sunt diachene cu peri rigizi.Morcovul sălbatic poate fi confundat cu specii toxice (ex. Cucuta – conium maculatum). Identificarea corectă este esenţială. Rădăcina, seminţele (în special la forma sălbatică) şi rareori patea aeriană, sunt utilizate medicinal.Este una dintre cele mai consumate legume din lume, atât ca aliment, cât și ca remediu medicinal datorită conținutului de vitamine, minerale și antioxidanți. 

Antianemice Antimicrobiene Antioxidante +15

Vezi detalii

Plante anuale

Negrilică

Nigella sativa

Negrilica, cunoscută şi sub denumirile populare de chimen negru, black seed sau „semințele binecuvântării”, provine din Orientul Mijlociu și Asia de Sud. Planta face parte din familia Ranunculaceae și atinge 20–40 cm înălțime, având frunze fine și flori delicate, albastre sau albe. Semințele, de culoare neagră intensă și cu formă triunghiulară, au fost utilizate de peste 2000 de ani în medicina tradițională egipteană, greacă și islamică. În textele sacre islamice, profetul Mahomed o numea „remediul pentru toate bolile, cu excepția morții”. Aromă este ușor amară, picantă și aromată, fiind folosite atât ca medicament, cât și ca și condiment.

Antibacteriene Antifungice Antiinflamatoare +5

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Păpădie

Taraxacum officinale

Păpădia este o plantă erbacee perenă, cu o rădăcină pivotantă, cărnoasă și profundă. Frunzele sunt dispuse într-o rozetă bazală la nivelul solului, fiind alungite și profund crestate. Tulpina este florală, lipsită de frunze, tubulară (goală pe dinăuntru) și conține un latex alb (suc lăptos). În vârf poartă o singură inflorescență de un galben intens, formată din numeroase flori ligulate. Fructele sunt achene prevăzute cu acel papus alb, sub formă de umbreluță, care formează cunoscutele pufuri sferice.Întreaga plantă este utilizată fitoterapeutic: rădăcina, frunzele, florile și tijele proaspete.Numele "Taraxacum" provine fie din arabul tarakhshaqūq (numele unei plante amare), fie din grecescul taraxos (tulburare, boală) și akos (remediu), tradus ca "remediul pentru boli". Termenul officinale indică statutul ei istoric de plantă vândută în vechile "officina" – farmaciile și spițeriile mănăstirești. Popular, frunzele adânc crestate i-au atras denumirea de "dinte de leu" (în franceză dent-de-lion, de unde a derivat englezescul dandelion).În folclorul românesc și european, puful de păpădie era folosit de fete pentru divinație, suflând în el pentru a afla în câți ani se vor mărita. Medicina tradițională folosea sucul lăptos al tulpinii pentru a arde negii, practică validată azi prin aciditatea specifică a latexului. Planta este un barometru natural: florile se deschid la răsărit și se închid seara sau atunci când se apropie furtuna. Francezii o numesc "pissenlit" (pipi-în-pat), o referință amuzantă la proprietățile sale diuretice redutabile.

Antiinflamatoare Antireumatice Colagoge +6

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Pelin

Astremisia Absinthium

Pelinul este o plantă perenă erbacee din familia Asteraceae, care crește spontan sau este cultivată pe terenuri nisipoase, însorite sau ruderale. Planta atinge de regulă între 60 și 120 cm înălțime. Are tulpina erectă, uneori lignificată la bază, și frunze penat-sectate, cu faţa de un verde cenușiu-verzui și spatele argintiu-pufos, acoperit cu peri fini. Florile sunt mici, galben-pal sau gălbui-deschis, dispuse în panicule, iar fructul este o achenă mica. Înflorește de obicei între iulie şi septembrie. Gustul și mirosul plantei sunt foarte amare și aromatice, semn distinctiv ce reflectă prezența de compuși amari și uleiuri volatile.Este important de știut că pelinul (numit și „pelin alb”) nu este același lucru cu pelinul negru (Artemisia vulgaris), deși ambele poartă în popor numele de „pelin”. Pelinul clasic (A. absinthium) se recunoaște ușor prin frunzele mult mai argintii și puternic aromatice, în timp ce pelinul negru are frunze mai verzi pe fața superioară și doar alb-tomoase pe dos, cu aromă mai slab amară. De aceea, în practici medicinale și tradiționale, identificarea corectă este esențială, deoarece compoziția fitochimică și potența terapeutică sunt diferite.

Antifungice Antimicrobiene Antiparazitare +7

Vezi detalii

Plantă bienală

Țâța-caprei

Tragopogon pratensis

Tată-caprei este o plantă erbacee bienală din familia Asteraceae, recunoscută ușor în flora spontană prin inflorescențele sale galbene, mari, asemănătoare păpădiei, care se deschid dimineața devreme și se închid până la prânz. După ofilire, florile se transformă într-o sferă de puf argintiu, similară cu „globul” de păpădie, dar mult mai mare și mai aerată. Planta dezvoltă o rădăcină pivotantă groasă, albicioasă, comestibilă, cu gust ușor dulceag, care i-a adus și numele de „sparanghel vegetal” în unele regiuni europene. Frunzele sunt înguste, alungite, glabre, de culoare verde-albăstruie, în formă de sabie, îmbrățișând parțial tulpina. În fitoterapia tradițională, partea cea mai valoroasă este rădăcina, urmată de frunzele tinere și florile.

Antiinflamatoare Antioxidante Colagoge +6

Vezi detalii

Plante erbacee

Trei-frați-pătați

Viola tricolor

Trei-frați-pătați sau  panseluță sălbatică este o plantă erbacee micuță și delicată, de 10-40 cm înălțime, anuală sau bienală. Are tulpini ramificate, uneori culcate pe sol, și frunze ovale, crestate pe margini. Magia ei stă în flori: asimetrice, catifelate, formate din 5 petale. Numele reflectă coloritul uimitor al florii: petalele de sus sunt violet sau albastru-închis, cele laterale sunt galbene sau alb-gălbui, iar petala de jos este galben-deschis cu dungi întunecate, ghidaje pentru insecte.Partea utilizată fitoterapeutic este partea aeriană a plantei – adică tulpinile cu tot cu frunze și flori. Rădăcina nu se folosește!Viola este numele latin pentru familia violetelor/toporașilor, iar tricolor se referă, evident, la cele trei culori distincte ale petalelor. Numele românesc „Trei-frați-pătați” ascunde o legendă tristă, despre trei frați (sau un împărat cu trei fii) care s-au luptat cu un balaur. Buni și uniți, au fost transformați în această floare cu trei culori lipite, pentru a nu se despărți niciodată. Englezii o numesc Heartsease (Liniștea inimii) sau Wild Pansy.În magia verde, panseluța sălbatică era considerată o floare a iubirii și a amintirii. La noi, țărăncile spălau pruncii cu apă în care fierbeau Trei-frați-pătați, pentru a-i scăpa de „bube dulci” (cruste de lapte) și eczeme, o practică cu rezultate clinice reale!

Antialergice Antihistaminice Antiinflamatoare +4

Vezi detalii