Plantă perenă
Piciorul-caprei / Iarba-caprei
Aegopodium podagraria
Piciorul-caprei, cunoscută şi sub numele de “iarba-caprei” sau “iarba gutei”, este o plantă perenă din familia Apiaceae (Umbelliferae), aceeaşi familie cu pătrunjelul şi ţelină. Rizomul este târâtor, albicios, foare invaziv şi permite extinderea rapidă în colonii dense. Tulpina este erectă, goală la interior, şi ajunge la 30cm până la 1m înălţime. Frunzele sunt trifoliate (cele bazale au 3 segmente mari), cu margini dinţate şi seamănă superficial cu frunza de ţelina sălbatică. Florile sunt albe, mici, grupate în umbele compuse (tipice familiei Apiaceae). Fructul este o diachenă ovoidă. ! Atenţie la confuzia cu alte Apiaceae sălbatice, unele toxice (ex. Cucuta - mortală). Identificarea corectă este esenţială.