Plantă perenă
Iarba Ciutei
Doronicum austriacum
Cunoscută în fitoterapia alpină, dar și în tradiția carpatică, Iarba Ciutei este o plantă cu puteri mari, dar care cere respect. Este renumită mai ales pentru afecțiuni osteo-articulare, iar studiile științifice internaționale i-au confirmat recent efectul antiinflamator uluitor. Este o plantă perenă falnică, ce poate atinge 60-120 cm înălțime. Are tulpini ramificate și păroase. Frunzele bazale sunt mari, în formă de inimă (cordate), iar cele de pe tulpină „îmbrățișează” axul plantei. Inflorescențele, care apar vara, sunt niște capitule mari, galben-aurii, absolut superbe, ce seamănă cu niște margarete gigantice. Are un rizom (rădăcină subterană) destul de gros și cărnos.În fitoterapie este utilizată în principal rădăcina / rizomul – unde se concentrează forța antiinflamatoare – și, mai rar, frunzele proaspete pentru cataplasme.Doronicum provine probabil din persanul sau arabul darawnaj, care desemna o plantă medicinală necunoscută, amară și rară. Austriacum indică originea ei central-europeană și alpină. Popular, i se spune „iarba ciutei” dintr-o credință străveche că ciutele (căprioarele) o căutau instinctiv pe munte pentru a o mânca și a se vindeca de răni. Englezii o numesc, ușor înfricoșător, Austrian Leopard's-bane (Otrava leopardului austriac), deoarece sucul speciilor de Doronicum era amestecat în antichitate cu carne crudă pentru a vâna felinele mari.În medicina tradițională din munții Alpi și Carpați, rădăcina era un panaceu magic purtat la gât ca amuletă pentru a alunga „vânturile reci” din oase (reumatismul). Magia bătrânilor s-a dovedit a fi știință pură: azi, analizele de laborator confirmă că planta inhibă oxidul nitric și speciile reactive de oxigen (radicalii liberi care distrug articulațiile).