Sari la conținut

Plante pentru varice

Enciclopedia completa de plante medicinale asociate acestei afectiuni, cu proprietati, beneficii si moduri de utilizare.

4 plante gasite

Plante erbacee perene

Coada Şoricelului

Achillea millefolium

Coada şoricelului este o plantă erbacee perenă din familia Asteraceae, una dintre cele mai vechi şi preţuite plante medicinale din lume. Numele său provine de la eroul mitologic Ahile, despre care se spune că folosea planta pentru a vindeca rănile soldaţilor săi. Are tulpini subţiri, drepte, înalte de 20-80cm, acoperite cu peri fini. Frunzele sunt adânc divizate, asemănătoare unei dantele fine – de aici şi denumirea “millefolium” (cu o mie de frunze). Florile, albe sau uşor rozalii, sunt grupate în inflorescenţe bogate, care emana un miros amar-aromatic distinct. Este o specie comună, dar cu virtuţi excepţionale, fiind considerată o plantă panaceu pentru femei, ficat şi circulaţie.

Antihemoragice Antiinflamatoare Antiseptice +13

Plante anuale

Traista-ciobanului

Capsella bursa-pastoris

Traista-ciobanului face parte din familia Brassicaceae (Cruciferae). Este o plantă erbacee anuală sau bianuala, extrem de răspândită în flora spontană din România şi din întreaga Europă.Rădăcina este pivotantă, subţire şi bine dezvoltată. Tulpina este erecta, simplă sau ramificată în partea superioară, înaltă de 10-50 cm. Frunzele formează la bază o rozetă densă, cu frunze penat-sectate, asemănătoare păpădiei, iar pe tulpină sunt alterne, mai mici şi sesile. Florile sunt mici, albe, grupate în inflorescenţe racemoase. Fructele sunt nişte silicule triunghiulare, plate, în formă de inimă sau de “traistă”, caracteristică ce a inspirat numele popular. Înfloreşte din martie până târziu în toamnă, uneori chiar şi în iernile blânzi.

Antihemoragice Antiinflamatoare Antiseptice +6

Plante erbacee

Trei-frați-pătați

Viola tricolor

Trei-frați-pătați sau  panseluță sălbatică este o plantă erbacee micuță și delicată, de 10-40 cm înălțime, anuală sau bienală. Are tulpini ramificate, uneori culcate pe sol, și frunze ovale, crestate pe margini. Magia ei stă în flori: asimetrice, catifelate, formate din 5 petale. Numele reflectă coloritul uimitor al florii: petalele de sus sunt violet sau albastru-închis, cele laterale sunt galbene sau alb-gălbui, iar petala de jos este galben-deschis cu dungi întunecate, ghidaje pentru insecte.Partea utilizată fitoterapeutic este partea aeriană a plantei – adică tulpinile cu tot cu frunze și flori. Rădăcina nu se folosește!Viola este numele latin pentru familia violetelor/toporașilor, iar tricolor se referă, evident, la cele trei culori distincte ale petalelor. Numele românesc „Trei-frați-pătați” ascunde o legendă tristă, despre trei frați (sau un împărat cu trei fii) care s-au luptat cu un balaur. Buni și uniți, au fost transformați în această floare cu trei culori lipite, pentru a nu se despărți niciodată. Englezii o numesc Heartsease (Liniștea inimii) sau Wild Pansy.În magia verde, panseluța sălbatică era considerată o floare a iubirii și a amintirii. La noi, țărăncile spălau pruncii cu apă în care fierbeau Trei-frați-pătați, pentru a-i scăpa de „bube dulci” (cruste de lapte) și eczeme, o practică cu rezultate clinice reale!

Antialergice Antihistaminice Antiinflamatoare +4

Plante erbacee perene

Turiță mare

Agrimonia eupatoria

Turiţa mare este o plantă erbacee perenă, ce face parte din familia Rosaceae. Poate atinge între 30 și 100 cm înălțime și emană o aromă ușor amară, cu nuanțe de fructe și pământ. Are frunze compuse, albicioase pe partea inferioară şi zimţate. Tulpina erectă şi subţire este acoperită de un puf fin. Florile galbene-aurii sunt compuse din 5 petale şi grupate în spice alungite, care înfloresc din iunie până în septembrie. În medicina populară era considerată o „plantă care curăță sângele” și era folosită pentru detoxifiere, tratarea rănilor și susținerea funcțiilor ficatului.

Antibacteriene Antiinflamatoare Astringente +7