Plante erbacee perene
Ghimbir
Zingiber officinale
Ghimbirul este o plantă erbacee perenă, tropicală, care atinge o înălțime de 1 - 1.5 metri. Nu are o tulpină adevărată, ci una falsă (pseudotulpină), formată din tecile frunzelor strâns rulate. Frunzele sunt lungi, înguste (lanceolate) și ascuțite, semănând cu niște săbii subțiri de un verde intens. Florile sunt rareori văzute în cultură, dar sunt spectaculoase, de forma unor orhidee mici, galben-verzui cu buze purpurii. Secretul și forța plantei se ascund sub pământ: un rizom tuberos, cărnos, noduros, ramificat ca niște palme groase, cu o coajă bej-cenușie și un interior galben-pal, extrem de zemos și fibros.Partea utilizată fitoterapeutic este rizomul. Acesta se folosește proaspăt, uscat, sub formă de pudră, extras sau ulei esențial.Provine din vechiul cuvânt sanscrit sringavera, care înseamnă „rădăcină în formă de corn de cerb”, denumire tradusă apoi în greaca antică zingiberis și preluată în latina clasică ca zingiber. Officinale indică statutul său nobil de plantă validată și folosită oficial în vechile farmacii (oficine).În medicina tradițională indiană (Ayurveda), ghimbirul are statut de zeu botanic, fiind numit vishwabhesaj – „leacul universal”. Confucius (500 î.Hr.) cerea ca la fiecare masă a sa să existe o bucățică de ghimbir pentru o viață lungă și lucidă. Pe vremea corăbiilor și a condimentelor, o livră de ghimbir prețuia la fel de mult cât o oaie vie. Căpitanii englezi dădeau marinarilor ghimbir nu doar pentru răul de mare, ci și pentru a preveni scorbutul.