Sari la conținut

Plante pentru icter

Enciclopedia completa de plante medicinale asociate acestei afectiuni, cu proprietati, beneficii si moduri de utilizare.

4 plante gasite

Plante erbacee perene

Cicoare

Cichorium intybus

Cicoarea este o plantă erbacee perenă din familia Asteraceae, larg răspândită în flora spontană din Europa, Asia şi America de Nord. Este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale şi alimentare, utilizată de secole atât în fitoterapie, cât şi ca substitut de cafea.Planta are un aspect robust şi rustic, fiind uşor de recunoscut datorită florilor sale albastru intens, care se deschid dimineaţa şi se închid spre după-amiaza.Tulpina este erectă, rigidă, ramificată în partea superioară şi poate ajunge la 30-120 cm înălţime.Frunzele bazale sunt mari, lanceolate, asemănătoare cu cele de păpădie, pe când cele superioare sunt mai mici şi sesile.Florile sunt de culoare albastru-azuriu, rareori albe sau roz, dispuse în capitule.Rădăcina este pivotantă, groasă, brună la exterior şi albicioasă în interior.Planta conţine un suc lăptos (latex), caracteristic familiei.

Antiinflamatoare Antioxidante Colagoge +8

Plante erbacee perene

Gura Lupului / Dumbravnic

Melittis melissophyllum

Gura-lupului, cunoscută popular şi sub numele de dumbravnic, este o plantă erbacee perenă din familia Lamiaceae (familia mentei), apreciată în fitoterapia europeană tradiţională pentru efectele sale calmante şi digestive. Este considerată o plantă de echilibrare emoţională, potrivită persoanelor sensibile sau hiperreactive. În general atinge 30-60cm înălţime, având o tulpină dreaptă, slab ramificata. Frunzele sunt mari, moi, uşor pubescente, cu margini slab crenelate şi un parfum delicat, asemănător roiniţei (Melissa officinalis), dar mai subtil, de unde şi denumirea de “iarbă lămâioasă”. Florile sunt deosebit de ornamentale – mari, labiiforme, alb-crem sau roz-pal, adesea cu pete purpurii pe buza inferioară. Înflorirea are loc la sfârşitul primăverii şi începutul verii. Plantă este considerată relativ rară în unele regiuni şi poate apărea în flora protejată local. Recoltarea responsabilă este esenţială.

Antiinflamatoare Antiseptice Antispastice +11

Plante erbacee perene

Păpădie

Taraxacum officinale

Păpădia este o plantă erbacee perenă, cu o rădăcină pivotantă, cărnoasă și profundă. Frunzele sunt dispuse într-o rozetă bazală la nivelul solului, fiind alungite și profund crestate. Tulpina este florală, lipsită de frunze, tubulară (goală pe dinăuntru) și conține un latex alb (suc lăptos). În vârf poartă o singură inflorescență de un galben intens, formată din numeroase flori ligulate. Fructele sunt achene prevăzute cu acel papus alb, sub formă de umbreluță, care formează cunoscutele pufuri sferice.Întreaga plantă este utilizată fitoterapeutic: rădăcina, frunzele, florile și tijele proaspete.Numele "Taraxacum" provine fie din arabul tarakhshaqūq (numele unei plante amare), fie din grecescul taraxos (tulburare, boală) și akos (remediu), tradus ca "remediul pentru boli". Termenul officinale indică statutul ei istoric de plantă vândută în vechile "officina" – farmaciile și spițeriile mănăstirești. Popular, frunzele adânc crestate i-au atras denumirea de "dinte de leu" (în franceză dent-de-lion, de unde a derivat englezescul dandelion).În folclorul românesc și european, puful de păpădie era folosit de fete pentru divinație, suflând în el pentru a afla în câți ani se vor mărita. Medicina tradițională folosea sucul lăptos al tulpinii pentru a arde negii, practică validată azi prin aciditatea specifică a latexului. Planta este un barometru natural: florile se deschid la răsărit și se închid seara sau atunci când se apropie furtuna. Francezii o numesc "pissenlit" (pipi-în-pat), o referință amuzantă la proprietățile sale diuretice redutabile.

Antiinflamatoare Antireumatice Colagoge +6

Plante anuale

Țintaură

Centaurium erythraea / Erythraea centaurium

Țintaura este o plantă erbacee anuală sau bienala din familia Gentinaceae, cunoscută pentru gustul sau intens amar şi pentru utilizarea să tradiţională în fitoterapia europeană, în special pentru afecţiuni digestive şi hepatobiliare.Planta are o înălţime cuprinsă între 10 – 40 cm, cu o tulpină subţire, dreaptă şi ramificată în partea superioară. La baza plantei se formează o rozetă de frunze ovale sau eliptice, dispuse aproape de sol.Frunzele sunt opuse, simple, cu margini întregi şi fără peţiol. Ele au o culoare verde deschis şi o textură relativ fină.Florile sunt mici dar foarte vizibile, având o culoare roz intens sau roz-violet. Acestea sunt dispuse în inflorescenţe de tip corimb şi au o formă stelata, cu cinci petale. Florile se deschid de obicei în zilele însorite şi se închid seară sau pe vreme înnorată.Fructul este o capsulă mică, care conţine seminţe foarte fine.Partea utilizată în scop medicinal este partea aeriană a plantei, recoltata în perioada de înflorire. Este una dintre cele mai importante plante amar-tonice utilizate în fitoterapie. 

Antiinflamatoare Antimicrobiene Colagoge +6