Plante pentru infecții urinare ușoare

Arbuști

Arborele de căpșuni

Arbutus unedo

Arborele de căpșuni este un arbust sau arbore mic, veșnic verde, aparținând familiei Ericaceae, aceeași familie botanică din care fac parte afinul, merișorul și rododendronul. Planta este originară din regiunea mediteraneană și din zonele vestice ale Europei și este apreciată atât pentru proprietățile sale medicinale, cât și pentru fructele decorative și comestibile.Arborele poate atinge o înălțime de 3–10 metri, dezvoltând o coroană densă și ramuri robuste. Scoarța este de culoare brun-roșiatică și prezintă exfolieri caracteristice.Frunzele sunt persistente, coriacee, lucioase, de culoare verde închis pe partea superioară și mai deschise pe partea inferioară. Ele au formă eliptică sau lanceolată și margini fin zimțate, asemănătoare frunzelor de dafin.Florile sunt mici, campanulate (în formă de clopoțel), de culoare albă sau alb-rozalie și apar în inflorescențe pendente. Ele sunt foarte asemănătoare cu florile afinului.Un aspect particular al acestei specii este faptul că fructele și florile pot fi prezente simultan pe aceeași plantă, deoarece fructele au nevoie de aproximativ un an pentru a se maturiza.Fructele sunt bace globuloase, cu diametrul de 1–2 cm, acoperite de mici excrescențe granulare. La maturitate, acestea capătă o culoare roșu intens sau portocaliu-roșiatic, fiind asemănătoare unor căpșuni mici, fapt care a dat și numele popular al plantei.Pulpa fructelor este moale, ușor granulată, cu un gust dulce-acrișor.

Antiinflamatoare Antioxidante Antiseptice +3

Vezi detalii

Plante căţărătoare perene

Caprifoi (Mâna Maicii Domnului)

Lonicera caprifolium

Caprifoiul, cunoscut şi sub denumirele populare de “mână Maicii Domnului” sau “caprifoi parfumat”, este o plantă căţărătoare perenă din familia Caprifoliaceae, apreciată pentru florile sale parfumate şi utilizată tradiţional în fitoterapia europeană.Frunzele sunt opuse, ovale, netede, cele superioade sunt concrescute la bază, formând un disc caracteristic. Florile sunt tubuloase, albe-galbui sau rozalii, foarte parfumate, dispuse în ventricile terminale. Fructele sunt bace roşii-portocalii, toxice în stare crudă.Înfloreşte din mai până în iulie.În scop medicinal se utilizează în principal florile.

Antibacteriene Antiinflamatoare Antioxidante +6

Vezi detalii

Plantă bienală

Chimen

Carum carvi

Chimenul este o plantă bienală din familia Apiaceae (Umbelliferae), aceeaşi familie din care fac parte feniculul, anasonul şi mărarul. Planta este cunoscută şi folosită de mii de ani atât că plantă aromatică în gastronomie, cât şi ca remediu medicinal pentru afecţiuni digestive.În primul an de vegetaţie, planta formează o rozetă bazală de frunze şi dezvoltă sistemul radicular. În al doilea an apare tulpina florală care poate creşte până la 30-80cm înălţime. Tulpina este subţire, erectă şi ramificată în partea superioară.Frunzele sunt fin divizate, penat-sectate, asemantoare cu cele de morcov sau fenicul. Apsectul lor delicat conferă plantei o structură aerată.Florile sunt mici, albe sau uşor rozalii, dispuse în inflorescenţe de tip umbela compusă, caracteristica familiei Apiaceae.Fructele, cunoscute popular ca şi seminţe de chimen, sunt în realitate diachene (fructe uscate), alungite, de culoare brună, cu nervuri longitudinale evidente. Au un miros aromat intens şi un gust cald, uşor picant.Partea utilizată medicinal este în principal fructul.

Antimicrobiene Antioxidante Antispastice +4

Vezi detalii

Arbori

Cireș

Prunus avium

Cireşul este un arbore fructifer din familia Rosaceae, originar din Europa şi Asia de Vest, cunoscut atât pentru fructele sale delicioase, cât şi pentru utilizările sale medicinale tradiţionale. Este una dintre cele mai vechi specii cultivate, având o istorie de peste 2.000 de ani în alimentaţie şi fitoterapie.Arborele poate atinge înălţimi de 10-20 metri, având o coroană largă, aerisită şi elegantă.Trunchiul este drept, cu scoarţa netedă, brun-rosiatică, care se exfoliază în benzi orizontale.Frunzele sunt ovale, cu margini zimţate, lucioase, de culoare verde intens.Florile sunt albe, grupate în buchete (umbeliforme) şi apar primăvara devreme (aprilie-mai)Fructele (cireşele) sunt drupe sferice, de culoare roşu deschis până la roşu închis sau negru, cu un guţ dulce sau uşor acidulat, şi un sâmbure tare, ce conţine o sămânţă bogată în compuşi bioactivi.În fitoterapie se folosesc în special: fructele, codiţele (pedunculii fructelor) şi uneori frunzele şi scoarţa.

Antiinflamatoare Antioxidante Depurative +4

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Creson de apă

Nasturitum officinale

Cresonul de apă, cunoscut şi sub numele de năsturel sau brâncuță este o plantă erbacee perenă, acvatică sau semiacvatică, aparţinând familiei Brassicaceae (familia din care fac parte varza şi muştarul). Este una dintre cele mai vechi plante alimentare şi medicinale cultivate de om, fiind utilizată încă din Antichitate pentru proprietăţile sale tonice şi detoxifiante.Planta are tulpini târâtoare sau plutitoare, care pot atinge 30-90cm lungime. Tulpinile sunt cilindrice, fragile, suculente şi adesea se ramifică abundent, formând colonii dense în apele puţin adânci.Frunzele sunt compuse imparipenate, cu 3-9 foliole rotunjite sau ovale. Foliolele terminale sunt mai mari decât cele laterale. Suprafaţa frunzelor este netedă şi lucioasă, de culoare verde intens.Florile sunt mici, albe, cu 4 petale, dispuse în cruce (caracteristica specifică familiei Brassicaceae). Ele sunt grupate în inflorescenţe terminale numire raceme.Fructul este o silicvă alungită care conţine multe seminţe mici.Are un gust uşor picant şi aromat, asemănător cu cel al ridichilor sau al mustarului, datorită prezenţei comusilor sulfuraţi specifici plantelor crucifere.

Antianemice Antiinflamatoare Antimicrobiene +6

Vezi detalii

Plante erbacee

Crețișoară

Alchemilla vulgaris

Crețișoara este o plantă erbacee perenă din familia Rosaceae, cunoscută în fitoterapie drept una dintre cele mai valoroase plante pentru sănătatea sistemului reproducător feminin. Este o plantă discretă, dar rafinată, cu frunze rotunjite, palmato-lobate, acoperite cu peri fini ce colectează picături de rouă — fenomen care i-a inspirat numele botanic Alchemilla, plantele fiind folosite de alchimiști în Evul Mediu în ritualuri de purificare. Tulpinile sunt subțiri, de 30–50 cm, iar florile, mici și galben-verzui, apar în ciorchini discreți în lunile de vară. Frunzele în formă de evantai prezintă o dungă fină de ceară care face ca picăturile de apă să stea perfect sferice pe suprafață — un aspect ce a legat simbolic planta de puritate și regenerare.

Antihemoragice Antiinflamatoare Antispastice +4

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Fenicul

Foeniculum vulgare

Feniculul este o plantă erbacee perenă, foarte înaltă (poate ajunge la 2-2.5 metri), cu un aspect impunător și elegant. Tulpina este groasă, striată și goală pe dinăuntru, iar frunzele sunt extrem de fine, despicate ca niște ațe verzi (asemănătoare cu cele de mărar, dar mult mai viguroase). Florile sunt mici, de un galben-auriu, grupate în umbrele mari. Fructele (cunoscute popular drept semințe) sunt mici, striate, de un verde-gălbui-cenușiu. Toată planta emană un parfum cald, dulceag, ușor mentolat-anasonat.Partea utilizată fitoterapeutic sunt fructele/semințele. Secundar se folosesc frunzele proaspete și, uneori, rădăcina.Foeniculum este un diminutiv al cuvântului latin foenum, care înseamnă „fân”, o trimitere la mirosul său dulce și aromat care amintește de fânețele uscate la soare. Vulgare înseamnă „comun” sau „obișnuit”.În Roma Antică, gladiatorii amestecau fenicul în mâncare pentru a prinde curaj și forță. Pliniu cel Bătrân nota că șerpii, după ce năpârlesc, se freacă de tulpina de fenicul pentru a-și limpezi vederea – de aici a pornit utilizarea sa tradițională pentru afecțiunile ochilor. În folclorul european, era considerată o plantă de protecție: se atârnau mănunchiuri la uși de Sânziene pentru a alunga spiritele rele. Puritanii englezi duceau la biserică săculeți cu semințe de fenicul pe care le mestecau în timpul slujbelor lungi pentru a-și potoli foamea și a opri chiorăitul stomacului.

Antibacteriene Antimicrobiene Antiseptice +6

Vezi detalii

Arbori

Mesteacăn Argintiu

Betula pendula

Mesteacănul argintiu, cunoscut și ca mesteacăn alb, este un arbore foios din familia Betulaceae, ușor de recunoscut după scoarța alb-argintie, exfoliantă, și ramurile subțiri, pendente. Poate atinge 20–30 m înălțime și are o coroană aerisită, elegantă. Frunzele sunt triunghiulare, cu margini dințate, de culoare verde-deschis, devenind galbene toamna. Florile sunt unisexuate, grupate în amenți (mâțișori): masculii apar primăvara devreme, iar femelele se dezvoltă ulterior în mici strobili care eliberează semințe aripate. În fitoterapie se folosesc frunzele, scoarța, mugurii și seva, fiecare având profil fitochimic și indicații specifice.

Analgezice Antiinflamatoare Antimicrobiene +6

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Păpădie

Taraxacum officinale

Păpădia este o plantă erbacee perenă, cu o rădăcină pivotantă, cărnoasă și profundă. Frunzele sunt dispuse într-o rozetă bazală la nivelul solului, fiind alungite și profund crestate. Tulpina este florală, lipsită de frunze, tubulară (goală pe dinăuntru) și conține un latex alb (suc lăptos). În vârf poartă o singură inflorescență de un galben intens, formată din numeroase flori ligulate. Fructele sunt achene prevăzute cu acel papus alb, sub formă de umbreluță, care formează cunoscutele pufuri sferice.Întreaga plantă este utilizată fitoterapeutic: rădăcina, frunzele, florile și tijele proaspete.Numele "Taraxacum" provine fie din arabul tarakhshaqūq (numele unei plante amare), fie din grecescul taraxos (tulburare, boală) și akos (remediu), tradus ca "remediul pentru boli". Termenul officinale indică statutul ei istoric de plantă vândută în vechile "officina" – farmaciile și spițeriile mănăstirești. Popular, frunzele adânc crestate i-au atras denumirea de "dinte de leu" (în franceză dent-de-lion, de unde a derivat englezescul dandelion).În folclorul românesc și european, puful de păpădie era folosit de fete pentru divinație, suflând în el pentru a afla în câți ani se vor mărita. Medicina tradițională folosea sucul lăptos al tulpinii pentru a arde negii, practică validată azi prin aciditatea specifică a latexului. Planta este un barometru natural: florile se deschid la răsărit și se închid seara sau atunci când se apropie furtuna. Francezii o numesc "pissenlit" (pipi-în-pat), o referință amuzantă la proprietățile sale diuretice redutabile.

Antiinflamatoare Antireumatice Colagoge +6

Vezi detalii