Sari la conținut

Plante pentru mușcături și înțepături de insecte

Enciclopedia completa de plante medicinale asociate acestei afectiuni, cu proprietati, beneficii si moduri de utilizare.

18 plante gasite · pagina 1 din 2

Arbuști

Aloe

Aloe Arborescens

Aloe arborescens este o plantă suculentă perenă, din familia Liliaceae, înrudită cu binecunoscuta Aloe vera, cu un continut mai mare de polizaharide, de antioxidanti si prezenta unor compusi imunomodulatori specifici. Se prezintă sub formă de arbust suculent, cu tulpini ramificate și frunze alungite, cărnoase, dispuse în rozetă. Frunzele sunt groase, verzi-albăstrui, acoperite cu un strat ceros protector și marcate de dinți mici albi pe margine. Planta poate atinge 1–3 metri în înălțime. Înflorește cu inflorescențe verticale spectaculoase, roșii-portocalii, bogate în nectar, atrăgând polenizatori. Gelul din interiorul frunzei este translucid, vâscos și răcoritor, în timp ce stratul exterior (latexul galben) conține antrachinone cu efect laxativ. Este apreciată atât în fitoterapie, cât și în medicina tradițională africană, datorită compoziției sale extrem de bogate în produse biologic active.Deşi Aloe Arborescens este folosită tradiţional în preparate cu administrare internă (cum este renumita rețetă imunomodulatoare a călugărului Romano Zago), extragerea completă a latexului (seva galbenă de sub coajă), care conţine aloină şi alţi compuşi cu efect laxativ, necesită atenție și o tehnică riguroasă de procesare. Prezenţa acestui latex în cantități mari poate provoca crampe abdominale, diaree şi dezechilibre electrolitice. Din acest motiv, dacă alegi să prepari acasă remedii pentru uz intern pe bază de gel, este obligatoriu să drenezi aloina: frunza proaspăt tăiată se secționează la bază și se lasă la scurs, în poziție verticală, într-un vas cu apă timp de 30 de minute. Ulterior, se spală bine și se filetează pentru a extrage exclusiv gelul translucid. În cazul remediilor ancestrale care utilizează frunza cu tot cu coajă, curele trebuie să fie de scurtă durată, respectând strict dozajul, și sunt total contraindicate femeilor însărcinate, copiilor și persoanelor cu afecțiuni inflamatorii intestinale (boala Crohn, colon iritabil).

Antibacteriene Antifungice Antiinflamatoare +12

Plante erbacee

Ambrozia

Ambrosia artemisiifolia

Ambrozia, cunoscută şi sub numele de iarba pârloagelor sau iarbă de paragină, este o plantă erbacee anuală din familia Astraceae, originară din America de Nord şi naturalizată în Europa, inclusiv în România. Este o plantă adesea cunoscută mai mult pentru efectele ei alergene (polenul ei este unul dintre cei mai puternici alergeni atmosferici, fiind principala cauză a rinitei alergice de toamnă), dar care are şi unele utilizări tradintionale interesante în fitoterapie. Tulpina este erectă, ramificată, acoperită cu peri aspri, putând atinge între 20-150cm înălţime. Frunzele sunt penat-sectate, verzi-intense pe faţă şi mai palide pe dos, cu o textură uşor catifelată. Florile sunt unisexuate, grupate în inflorescenţe discincte – cele masculine formează spice galben verzuri la vârfurile ramurilor, iar cele feminine sunt situate la baza frunzelor. 

Antianemice Antibacteriene Antifungice +7

Plante erbacee bienale

Arăriel / Limba câinelui

Cynoglossum officinale

Arărielul, cunoscut popular şi sub denumirea de "limba câinelui", este o plantă erbacee bienală din familia Boraginaceae, aceeaşi familie din care fac parte tătăneasa sau limba mielului.  Este o specie rustică, uşor de recunoscut datorită mirosului său specific, neplăcut (asemănător cu cel de şoarece) şi datorită frunzelor mari, moi şi păroase.  Planta poate ajunge până la o înălţime de 30-90 cm. Are o tulpină erectă, ramificata, acoperită cu peri fini. Frunzele sunt mari, alungite (lanceolate), catifelate, acoperite cu peri. Cele bazale sunt mai mari. Florile sunt mici, de culoare rosu-violaceu până la brun-rosiatic, dispuse în inflorescenţe spiratale (tip scorpioid). Fructele sunt nişte nucule prevăzute cu cârlige (care se agaţa de haine sau de blană animalelor).

Analgezice Antiinflamatoare Cicatrizante +1
Arnica Promovat

Plante erbacee perene

Arnica

Arnica montana)

Arnica montana, cunoscută popular drept „arnica”, „carul-pădurilor” sau „tutunul muntelui”, este o plantă erbacee perenă din familia Asteraceae, recunoscută pentru florile sale galben-aurii și pentru proprietățile sale antiinflamatorii excepționale. Planta are o tulpină erectă, acoperită cu peri fini, care poate ajunge la 20–60 cm înălțime. Frunzele sunt dispuse în rozetă bazală, fiind ovale, cărnoase și ușor păroase. Florile, mari și radiate, au un parfum discret, specific plantelor alpine. Arnica este considerată una dintre cele mai importante plante medicinale din flora europeană, fiind folosită tradițional pentru traumatisme, inflamații și dureri musculare. În medicina modernă, este regăsită în numeroase creme, unguente și tincturi pentru uz extern.

Analgezice Antiedemice Antiinflamatoare +3

Plante erbacee

Boz / Soc mic

Sambucus ebulus

Bozul este o plantă erbacee, viguroasă și înaltă (poate atinge 1.5 - 2 metri). Frunzele sunt alungite, zimțate pe margini și opuse. Florile seamănă mult cu cele de soc, formând umbrele mari, albe sau ușor rozalii, dar cu antere (mijlocul florii) de culoare roșie-purpurie. Fructele sunt bobițe negre, lucioase. Regula de aur pentru a-l deosebi de Soc (Sambucus nigra): Tulpina bozului este verde și erbacee (nu lemnoasă ca a arbustului de soc), frunzele emană un miros greu, neplăcut când sunt frecate între degete, iar umbrela cu fructe negre stă orientată în sus, spre cer (în timp ce la soc, fructele atârnă grele în jos).Partea utilizată fitoterapeutic este rădăcina grosieră, care are cea mai mare putere terapeutică, iar florile strict pentru tratarea febrei. Secundar, se folosesc frunzele proaspete strict pentru uz extern și, foarte rar, fructele bine fierte.Sambucus este numele latin antic pentru plantele din familia socului, iar ebulus provine cel mai probabil din limba galică sau celtică, însemnând „plantă cu miros greu”. Popularul „boz” este un cuvânt străvechi, considerat de lingviști a fi de origine traco-dacă, supraviețuitor direct din limba strămoșilor noștri. În credințele românești, bozul era o plantă magică de hotar și de apărare. Din cauza mirosului său respingător, se credea că ține la distanță spiritele necurate, dar și bolile. Țăranii zdrobeau frunze de boz și le frecau pe pereții grajdurilor ca insecticid natural pentru a alunga muștele și căpușele de la animale, o practică tradițională absolut genială și ecologică.

Antifungice Antiinflamatoare Antinevralgice +5

Plantă bienală

Brusture

Arctium lappa

Brusturele mare este o plantă bienală din familia Asteraceae, cunoscută pentru cele două cicluri de viață: primul an produce o rozetă de frunze mari și o rădăcină tuberizată, al doilea an ridică o tulpină înaltă cu flori purpurii și căpșune (bășici) învelite în bractee lipicioase. Rădăcina este groasă, fibroasă, albicioasă la secțiune și este partea cel mai frecvent utilizată în fitoterapie. Frunzele sunt mari, ovale până la rotunjite; florile apar vara — iulie-august — în capitate tipice familiei. Este recunoscut ușor în natură prin frunzele mari (până la 40 cm) și „măciucile” florale care se prind de textile/ blană.

Antibacteriene Antiinflamatoare Antimicrobiene +9

Plante anuale aromatice

Busuioc

Ocimum basilicum

Busuiocul comun este o plantă anuală aromatică din familia Lamiaceae, cultivată de milenii pentru aroma și proprietățile sale. Are tulpini erbacee, păroase sau netede, înălțimi variabile (20–80 cm) în funcție de soi. Frunzele sunt opuse, ovale până la lanceolate, și inflorescențe formate din spicuri mici cu flori variate ca nuanță — alb, roz, violet. Aroma variază foarte mult între soiuri (chemotipuri): linalool-dominant (busuioc dulce), eugenol-dominant (busuioc gen clove), estragol/methyl chavicol (busuioc thailandez), cineol, etc. Aceste diferențe chimice influențează atât aroma, cât și aplicațiile terapeutice. Busuiocul este folosit atât ca plantă culinară, cât și medicinală; se utilizează părţile aeriene (frunze şi vârfuri înflorite), proaspete sau uscate, iar din ele se extrage şi uleiul esenţial.

Adaptogene Antifungice Antiinflamatoare +9

Plante erbacee bienale

Ceapă

Allium cepa

Ceapă este o plantă erbacee bienală din familia Amaryllidaceae, una dintre cele mai utilizate plante alimentare şi medicinale din lume. Originară probabil din Asia Centrală, ceapa este cultivată de mii de ani, fiind apreciată atât pentru valoarea nutritivă, cât şi pentru proprietăţile terapeutice remarcabile. Din punct de vedere botanic, partea utilizată cel mai frecvent este bulbul, o structură subterană formată din frunze îngroşate, dispuse concentric, ce poate fi de culoare albă, galbenă, roşie sau violet.Frunzele sunt cilindrice, goale în interior, de culoare verde-albăstrui.Tulpina florală este înalta, tubulara şi apare în al doilea an.Florile sunt mici, alb-verzui, dispuse în inflorescenţe globuloase (umbel)Planta are mirosul său specific, datorită compuşilor sulfuraţi volatili.

Antiinflamatoare Antimicrobiene Antioxidante +5

Plante erbacee perene

Colțișor

Cardamine bulbifera

Colţişorul, cunoscut şi sub denumirile populare de breabăn, brâncă sau dințură, este o plantă erbacee perenă din familia Brassicaceae (Cruciferae), aceeaşi familie botanică din care fac parte muştarul, varza sau hreanul. Plantă este cunoscută în flora spontană a Europei pentru bulbilii aerieni formaţi la nivelul tulpinii, care îi permit o reproducere vegetativă rapidă.Tulpina este erectă, subţire şi neramificată, atingând de obicei 30-70cm înălţime. Pe tulpină apar, la axila frunzelor, mici formaţiuni rotunde de culoare brun-inchis sau violet, numite bulibilii, care se desprind uşor şi pot genera noi plante. Frunzele sunt alterne şi compuse, cu foliole ovale sau lanceolate. Frunzele bazale sunt mai mari, pe când cele superioare sunt mai mici şi mai înguste.Florile sunt mici şi delicate, de culoare violet deschis sau liliachie, cu 4 petale dispuse în cruce, caracteristică specifică plantelor din familia Brassicaceae. Înflorirea are loc primăvara, de obicei în perioada aprilie-mai.Fructele sunt silicule alungite, conţinând seminţe mici, dar planta se reproduce predominant prin bulbili.Planta a fost utilizată tradiţional mai ales că aliment medicinal de primăvară, similar cresonului sau urzicii tinere. În medicină populară a fost folosit mai ales ca plantă depurativă de primăvară, pentru revitalizarea organismului după iarnă.

Antimicrobiene Antioxidante Depurative +3