Plante Medicinale – Proprietăți, Beneficii și Utilizări Terapeutice

Arbori

Mesteacăn Argintiu

Betula pendula

Mesteacănul argintiu, cunoscut și ca mesteacăn alb, este un arbore foios din familia Betulaceae, ușor de recunoscut după scoarța alb-argintie, exfoliantă, și ramurile subțiri, pendente. Poate atinge 20–30 m înălțime și are o coroană aerisită, elegantă. Frunzele sunt triunghiulare, cu margini dințate, de culoare verde-deschis, devenind galbene toamna. Florile sunt unisexuate, grupate în amenți (mâțișori): masculii apar primăvara devreme, iar femelele se dezvoltă ulterior în mici strobili care eliberează semințe aripate. În fitoterapie se folosesc frunzele, scoarța, mugurii și seva, fiecare având profil fitochimic și indicații specifice.

Analgezice Antiinflamatoare Antimicrobiene +6

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Pelin

Astremisia Absinthium

Pelinul este o plantă perenă erbacee din familia Asteraceae, care crește spontan sau este cultivată pe terenuri nisipoase, însorite sau ruderale. Planta atinge de regulă între 60 și 120 cm înălțime. Are tulpina erectă, uneori lignificată la bază, și frunze penat-sectate, cu faţa de un verde cenușiu-verzui și spatele argintiu-pufos, acoperit cu peri fini. Florile sunt mici, galben-pal sau gălbui-deschis, dispuse în panicule, iar fructul este o achenă mica. Înflorește de obicei între iulie şi septembrie. Gustul și mirosul plantei sunt foarte amare și aromatice, semn distinctiv ce reflectă prezența de compuși amari și uleiuri volatile.Este important de știut că pelinul (numit și „pelin alb”) nu este același lucru cu pelinul negru (Artemisia vulgaris), deși ambele poartă în popor numele de „pelin”. Pelinul clasic (A. absinthium) se recunoaște ușor prin frunzele mult mai argintii și puternic aromatice, în timp ce pelinul negru are frunze mai verzi pe fața superioară și doar alb-tomoase pe dos, cu aromă mai slab amară. De aceea, în practici medicinale și tradiționale, identificarea corectă este esențială, deoarece compoziția fitochimică și potența terapeutică sunt diferite.

Antifungice Antimicrobiene Antiparazitare +7

Vezi detalii

Plante erbacee

Sfeclă roșie

Beta vulgaris var. conditiva

Sfecla roșie este o plantă bienală din familia Chenopodiaceae, cultivată pentru rădăcina sa cărnoasă, de culoare roșu-vișiniu intens, bogată în nutrienți și pigmenți naturali (betacianine). Rădăcina este rotundă sau alungită, cu textură suculentă și gust dulceag. Frunzele sunt mari, verzi, cu nervuri roșiatice, și pot fi și ele consumate. Este apreciată atât ca aliment, cât și ca remediu medicinal tradițional, datorită conținutului său ridicat de vitamine, minerale și antioxidanți.  În fitoterapie se utilizează rădăcina, frunzele și, mai rar, sucul proaspăt sau extractele concentrate. 

Antianemice Antiinflamatoare Antioxidante +13

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Sparanghel sălbatic

Asparagus acutifolius

Sparanghelul sălbatic, cunoscut popular și ca „sparanghel amar”, este o specie perenă din familia Asparagaceae, originară din zonele mediteraneene și adaptată la climatele calde și uscate din regiunea noastră. Se recunoaște prin tulpini subțiri, deseori spinoase, frunze reduse la structuri aciculare rigide, înțepătoare. Tulpinile tinere (lăstari) subțiri, verzui–violacei sunt consumate ca legumă. Are rădăcini groase, rizomatoase, extrem de bogate în saponine. Față de sparanghelul cultivat (Asparagus officinalis), cel sălbatic este mai amar, mai fibros, cu conținut mai mare de compuși activi si mai intens diuretic. În fitoterapie se folosesc în special rădăcinile, dar și lăstarii tineri și părțile aeriene.

Antiinflamatoare Antioxidante Antireumatice +6

Vezi detalii

Plante anuale

Țintaură

Centaurium erythraea / Erythraea centaurium

Țintaura este o plantă erbacee anuală sau bienala din familia Gentinaceae, cunoscută pentru gustul sau intens amar şi pentru utilizarea să tradiţională în fitoterapia europeană, în special pentru afecţiuni digestive şi hepatobiliare.Planta are o înălţime cuprinsă între 10 – 40 cm, cu o tulpină subţire, dreaptă şi ramificată în partea superioară. La baza plantei se formează o rozetă de frunze ovale sau eliptice, dispuse aproape de sol.Frunzele sunt opuse, simple, cu margini întregi şi fără peţiol. Ele au o culoare verde deschis şi o textură relativ fină.Florile sunt mici dar foarte vizibile, având o culoare roz intens sau roz-violet. Acestea sunt dispuse în inflorescenţe de tip corimb şi au o formă stelata, cu cinci petale. Florile se deschid de obicei în zilele însorite şi se închid seară sau pe vreme înnorată.Fructul este o capsulă mică, care conţine seminţe foarte fine.Partea utilizată în scop medicinal este partea aeriană a plantei, recoltata în perioada de înflorire. Este una dintre cele mai importante plante amar-tonice utilizate în fitoterapie. 

Antiinflamatoare Antimicrobiene Colagoge +6

Vezi detalii

Plante erbacee perene

Turiță mare

Agrimonia eupatoria

Turiţa mare este o plantă erbacee perenă, ce face parte din familia Rosaceae. Poate atinge între 30 și 100 cm înălțime și emană o aromă ușor amară, cu nuanțe de fructe și pământ. Are frunze compuse, albicioase pe partea inferioară şi zimţate. Tulpina erectă şi subţire este acoperită de un puf fin. Florile galbene-aurii sunt compuse din 5 petale şi grupate în spice alungite, care înfloresc din iunie până în septembrie. În medicina populară era considerată o „plantă care curăță sângele” și era folosită pentru detoxifiere, tratarea rănilor și susținerea funcțiilor ficatului.

Antibacteriene Antiinflamatoare Astringente +7

Vezi detalii

Plante erbacee bienale

Varză

Brassica oleracea var. capitata f. alba

Varza este o plantă erbacee bienală din familia Brassicaceae, una dintre cele mai vechi şi răspândite plante cultivate pentru alimentaţie şi utilizare medicinală. Originară din regiunile mediteraneene şi din Europa de Vest, varza a fost cultivată încă din antichitate, fiind apreciată atât pentru valoarea nutritivă cât şi pentru proprietăţile sale terapeutice.În primul an de vegetaţie, planta dezvolta o rozetă compactă de frunze mari, suprapuse, care formează ceea ce este cunoscut sub numele de “căpăţâna de varză”. Frunzele sunt groase, cărnoase, cu nervuri pronunţate şi culoare variabilă în funcţie de varietate (verde deschis, verde închis sau violaceu în cazul verzei roşii).În al 2lea an, planta dezvolta tulpina florală, care poate ajunge la înălţimi de 1-1.5 metri. Florile sunt mici, galbene, dispuse în inflorescenţe de tip racem, caracteristice familiei cruciferelor.Fructul este o silicvă alungită, care conţine seminţe mici, rotunde, de culoare brună.

Anticancerigene Antiinflamatoare Antioxidante +5

Vezi detalii